Problema cu domeniul recuperarilor de date, dupa cum am observat dupa sute de ore pe forumuri straine sau romanesti, este, sintetizand, una singura: cei care stiu, nu isi pierd timpul explicand (nici nu este cazul!) iar majoritatea celorlalti – popularizeaza mituri si idei cel putin nedocumentate si de cele mai multe ori gresite.

Majoritatea celor care ajung in situatia de a pierde date de pe un dispozitiv de stocare, fie ca e hard-disk, memory stick sau memory card, isi incep razboiul nervilor, in cel mai fericit caz, cu o cautare on-line despre “recuperari de date” sau “recuperare de date” dealtfel primele din cele mai cotate cuvinte de cautare conform statisticilor google pe acest domeniu.

…spuneam “in cel mai fericit caz” pentru ca exista si situatia cand cunoaste pe cineva care la randul lui cunoaste pe altcineva (sau acel prim cineva este “expert” in acest domeniu); Daca sunt norocosi si situatia se rezolva cu bine, vor deveni ei insisi, la randu-le, experti dand sfaturi.

Dar si cel mai fericit caz te poate conduce pe un drum gresit: YouTube  este plin de tutoriale si DIY dar in fapt nu ajuta cu aproape nimic pentru ca totul este prezentat la un nivel simplificat iar oamenii care fac asta, o fac in deplina intelegere a tehnologiilor si echipamentelor pe care le folosesc, dupa o gandire critica si indemanare castigata prin ani de experienta.

Nu incercati sa reproduceti asta decat daca va asumati si sunteti pe deplin constienti ca riscati sa pierdeti informatiile stocate: sarind peste necesitatea unei interfete de conectare a hardului sau stikului defect or a unei banale truste de surubelnite de diferite dimensiuni or profile sau a unui clean-room (asta daca aveti convingea ca hard-diskul trebuie desfacut)!

Judecand dupa numarul consistent de noi membri care se logheaza pe forumuri si cauta o remediere DIY, ma simt obligat sa repet: Nu incercati asta acasa!

Dezastre in recuperarea de date, din pacate, se intampla pentru ca oamenii incearca să aplice ceea ce vad la o prima vizionare on-line desi nu ar trebui.

Orice incercare in recuperarea datelor, folosind metode sau abordari gresite, (inclusiv softuri de recuperare sau banale scanari) reduce INVARIABIL si INEVITABIL sansa ca datele sa poata fi recuperate ulterior intr-un mediu profesional! 

Stiu, sunt cuvinte mari, scrise cu LITERE MARI, dar in fapt sunt adjective care caracterizeaza un adevar. Nu va hazardati! daca o faceti, faceti-o ca si obiect de studiu, experiment sau pasiune (fara o ordine prestabilita)

Acum, intr-o lume ideala, orice persoana  care care cauta pe net despre “recuperari de date” ar trebui sa fie intrebata: “esti aici pentru instruire sau pentru incercarea de a recupera datele?”

In cazul in care se raspunde cu varianta 1, puteti începe cu cutare si cutare articol si eventual cu ce anume cursuri pe care le pot lua pentru inceput.

Daca sunteti aici pentru recuperare de date, apoi reluati cautarea online folosind cuvintele-cheie, gen recuperare de date in zona ta, de exemplu. Si mai jos o lista de factori de luat in considerare in alegerea companiei la care va decideti sa apelati.

Dar, aceasta nu este o lume ideala, nu-i asa?